SC Iaris SRL - Constructii Generale
- Aluminiu, Otel, Sticla - |
|
|
|
Sc. Iaris Srl s-a înființat în anul 2005, având ca obiect de activitate realizarea de fațade structurale, punctate, montarea fațadelor din sticlă de orice dimensiune, precum și îmbrăcări în aluminiu și oțel.
Datorită unei colaborări fructuoase cu societati lider în sectorul nostru atât în Italia cât și în Europa, posesoari al certificatului ISO 9001:2000, am dobândit o frumoasă experiență în domeniu.
Ca urmare a colaborării , am efectuat o sumedenie de lucrări pe teritoriul Italiei, având toate utilajele și personal calificat la locul de muncă pentru a efectua lucrări cu cel mai înalt grad de dificultate.
Totodată, colaborăm îndeaproape cu producători de materiale și firme specializate pentru a obține întotdeauna cele mai bune rezultate la prețuri competitive și oferim asistență tehnică pe perioada execuției lucrărilor. Fiind distribuitor autorizat al societății Clima S.R.L, veți găsi descrierea componentelor, a tipului de fațadă denumit CLW-170. Acest tip de perete cortină din aluminiu cu celule (sistem perete split) deține: Agrementul Tehnic European nr. 569/01, Aprobarea CSTB Franța, Aprobarea SECO Belgia, precum și înregistrarea pe piața germană.
Pereții noștri cortină sunt realizați cu o substructură de aluminiu (cercevea/traverse și unități prefabricate sistem celulă) și un sistem păianjen special.
Pereții noștri mobili sunt disponibili intr-o gamă variată de modele și compoziții, printre care:
model monolit cu grosimea de 70 mm, care este asamblat complet în fabrică (aceasta se face pentru cantități mari) structură de oțel și placare cu plăci aglomerate cu o grosime de 100 mm
model echipat cu batant de fereastră și ramă extractabilă cu o grosime de 430 mm
|
|
Domeniul de aplicare
Sistemul este proiectat pentru a crea un perete cortină pentru clădiri cu multe etaje cu structuri portante din beton armat, oțel sau o combinație a acestora, precum hoteluri, clădiri publice, școli și altele.
Structura
Sistemul peretelui cortină este produs complet în fabrică și este asamblat în „celule” mari formând o structură din profile de aluminiu. Fiecare celulă poate fi dotată cu elemente (panouri solide sau de sticlă) ale căror finisaje sunt fixate direct pe structura primară cu un profil special (brevetat ca și întregul sistem).
Părțile orizontale și verticale ale celulelor sunt unite cu cuple telescopice speciale care absorb dilatația termică și șocurile seismice minore eliminând complet orice zgomot de torsiune pe care aceste fenomene îl pot produce.
Absorbția diferitelor mișcări structurale (adică dilatarea și așezarea structurii) până la valori de 15 mm este realizată prin intermediul cuplelor telescopice și al garniturilor de etanșare.
Detaliul standard este conținut în cadrul unui spațiu de 66 mm lățime și 177 mm înălțime.
|
|
Ramele exterioare ale pereților cortină
Profilele de aluminiu care formează ramele exterioare ce conțin sticlă și/sau panouri solide sunt disponibile în două versiuni: o versiune standard (fără separare termică) și o a doua (Clw 170tb) cu bare poliamidice armate proiectate cu separare termică pentru a garanta o înaltă performanță în domeniul izolării termice. În fiecare versiune, suprafața totală de aluminiu expus este sub 10%.
Ramele exterioare pot fi prevăzute cu două sisteme diferite pentru a păstra fixă unitatea de sticlă (sau panouri de aluminiu, beton, celuloză, marmură/granit naturale sau compozite, plastic laminat și așa mai departe)
- Primul sistem asigură etanșeitatea mecanică a panourilor cu o minimă suprapunere care garantează efectul estetic.
- Al doilea sistem asigură menținerea panourilor în poziție prin intermediul unui suport structural de etanșare certificat cu un silicon bi-component
|
|
Sistemele de deschidere
Toate ramele pot fi echipate cu sisteme de deschidere. Dacă se cere, chiar după instalare, ramele fixe pot fi schimbate în rame care se deschid prin simpla adăugare a unei clanțe.
Văzute dinafară, nu există diferențe între sistemele cu deschidere și cele fixe. Deschiderile sunt în general înspre exterior.
Există două sisteme diferite de deschidere:
- închiderea și mișcarea sunt obținute cu mânere cu rază extensibilă echipate cu trei balamale care, în poziție deschisă, blochează rama deschisă pentru a se evita închiderea accidentală în caz de vânt.
- Alternativ, sistemul Clima, cu clanțe cu închidere cu opritor și cu console acționate cu gaz
Sistemul de deschidere spre exterior este potrivit pentru a fi utilizat la orice tip de jaluzele sau cortine interioare. Cercevelele și traversele sunt încastrate pentru a se permite racordarea fiecărei axe modulare direct la tavanele suspendate și/sau la pereții despărțitori interni fără a se utiliza îmbinări speciale.
|
|
Sistemul de fixare a celulelor
Ancorarea celulelor pe structura clădirii este proiectată pentru a permite reglarea peretelui cortină de-a lungul a trei axe ortogonale și pentru a permite disiparea vibrațiilor, dilatării termice, mișcărilor seismice cât și a flexiunilor pozitive sau negative provenind din sarcini accidentale pe plăcile planșeului.
Instalarea celulelor este realizată prin bucle orizontale cu interpunerea unui miez de îmbinare între fiecare celulă cu scopul de a fixa alinierea și a asigura etanșarea la apă pe fiecare podea.
Fiecare celulă poate fi instalată independent de celulele învecinate pe toate părțile și poate fi și reglată pentru corecții cu micrometrul pentru erori de denivelare în structura de beton de la fiecare nivel precum și pentru erori în alinierea celulelor pe același etaj.
Fazele principale ale instalării:
Cu excepția unor foarte puține cazuri, acest sistem de perete cortină poate fi instalat fără schele sau cheltuieli suplimentare pe care ar trebui să le suporte firma constructoare.
Principalele faze ale instalării sunt:
- trasare
- plasarea consolelor, armăturilor verticale, aliniere orizontală și ancorarea consolelor pe planșeele clădirii utilizând oțel tip Halfen, butuci și sudură
- distribuirea celulelor peretelui cortină, ridicarea și fixarea celulelor (prin bucle orizontale) pe consolele fixate anterior
- reglare micrometrică a sistemului de celule, buclă cu buclă
- fixare și blocare
- poziționarea finală și etanșeizarea îmbinărilor orizontale
- instalarea plăcilor metalice de egalizare
- etanșeizarea perimetrului intern și extern
- controlul final al Clientului și Proiectantului
|
|
Produsele sunt certificate CEE ca fiind la cele mai înalte nivele de calitate și performanță iar unitățile noastre de producție sunt periodic controlate de agenții ca CSTB din Franța, SECO, Belgia, IFT.
Printre lucrările efectuate se numără realizarea de fațade continue, pereți cortină, centre comerciale, reprezentanțe auto, placări cu alucobond etc.
Exemplificativ următaorele lucrări contractate și finalizate:
- Centrul Comercial Isnardi Coop, Imperia, Italia;
- Spitalul St. Rafaelle, Milano, Italia;
- Centrul Comercial Bennet, Pradamano (UD), Italia;
- Centrul Comercial Bennet, Nuovi Ligure (AL), Italia;
- Telelombardia, Milanio, Italia;
- Noul Muzeu Naval, Imperia (Porto Maurizio), Italia;
- Net Center (sedii birouri), Padova, Italia;
- Institutul Politehnic Milano, Italia;
- Sedii birouri Padova, Italia;
- Sedii birouri Assigurazioni Generali , Milano, Italia;
- Centrul Comercial Sorate Outlet Shopping Center, Ponzano Romano (RM) , Italia,
- Complex rezidential , Latina (LT), Italia
În dorința de a vă ilustra complexitatea lucrărilor efectuate , am inserat câteva imagini reprezentative.
|
|
Personalul societății este alcătuit din 32 de persoane, reprezentând cinci echipe a câte patru persoane îndrumate de câte un șef de echipă.
Societatea noastă își asumă responsabilitatea de a crea un mediu cât mai propice pentru desfășurarea activităților aferente atingerii obiectivelor, urmârindu-se atât evitarea accidentelor la locul de muncă (în acest scop sunt asigurate echipamente de protecție a muncii pentru protejarea personalului) cât și protejarea mediului înconjurător prin prevenirea poluării mediului.
Programul nostru de lucru este în concordanță cu prevederile legislative ale statului în care este organizat șantierul.
Pe teritoriul României programul nostru de lucru este de luni până vineri între orele 8-17 (încluzând pauza de masă), exceptând cazurile în care se impune prezența echipelor noastre în afara acestui program pentru respectarea termenelor de finalizare a lucrărilor contractate.
In măsura în care prezentarea noastră v-a stârnit interesul, nu ezitați să ne contactați. |
|
|